Burse de studiu oferite de Fundația Toflea
Fundația Toflea joacă un rol esențial în sprijinirea elevilor și studenților proveniți din comunități dezavantajate, acordând burse de studiu care au ca scop nu doar sprijinul financiar, dar și încurajarea și motivarea acestora să își continue educația. Bursele, oferite lunar pe tot parcursul anului școlar, sunt condiționate de prezența constantă la cursuri și de obținerea unor rezultate academice bune, ceea ce încurajează o disciplină riguroasă și un angajament real față de educație.
De la demararea acestui program în anul 2004, mai mult de 1.000 de tineri din diferite colțuri ale țării au beneficiat de sprijinul oferit de Fundația Toflea. Pe lângă suportul financiar, aceștia au avut acces și la consiliere profesională și educațională, ceea ce le-a oferit resurse suplimentare pentru a depăși barierele economice și sociale cu care se confruntă. Obiectivul principal al programului este acela de a reduce semnificativ rata abandonului școlar în rândul tinerelor din medii defavorizate și de a facilita integrarea acestora atât pe piața muncii, cât și în societate în general.
Fundația pune un accent deosebit pe sprijinirea tinerilor de etnie romă, un grup vulnerabil care, adesea, întâmpină dificultăți suplimentare în accesul la educație și la oportunități profesionale. Programul nu doar că ajută la prevenirea abandonului școlar, dar contribuie activ la dezvoltarea unui sentiment de apartenență și la crearea unor oportunități reale pentru tinerii care altfel ar putea fi excluși din sistemul educațional sau social.
Prin acest proiect, Fundația Toflea nu doar că sprijină tinerii să își finalizeze studiile, dar contribuie și la construirea unei societăți mai echitabile și mai incluzive, în care fiecare tânăr are șansa de a-și îndeplini potențialul maxim, indiferent de condițiile socio-economice din care provine.
Condiții de acordare a burselor de studiu
Pentru anul școlar 2026–2027, Fundația Toflea acordă burse de studiu elevilor înscriși la liceu, atât din comunitatea Toflea, cât și din alte comunități.
Valoarea bursei este unică, de 250 lei pentru fiecare beneficiar aprobat în cadrul Programului de Burse al Fundației Toflea.
Numărul alocat elevilor din alte comunități este de 30 de burse, iar acordarea acestora se va face în funcție de media generală obținută în anul școlar anterior, în ordine descrescătoare, având prioritate elevii cu mediile generale cele mai mari, până la ocuparea celor 30 de burse alocate, cu respectarea criteriilor de eligibilitate și a condițiilor stabilite în cadrul programului de burse.
Acordarea bursei este condiționată de depunerea dosarului complet, în termenul stabilit, și de îndeplinirea tuturor condițiilor de eligibilitate. Depunerea dosarului nu garantează acordarea bursei.
Pentru anul școlar 2026–2027, Programul de Burse al Fundației Toflea este destinat exclusiv elevilor de liceu și nu include burse pentru studenți.
Pentru înscrierea în programul de burse, trebuie să încărcați în platforma online următoarele documente:
Documente necesare:
- Copie CI bursier
- Copie CI mamă
- Copie CI tată
- Adeverință de la școală cu media anului anterior
- Copie carnet de note
- Copie diplome de merit
- Extras de cont
- Completare online a fișei cu datele personale
- Cerere pentru obținerea bursei – (descarcă aici)
- Copie contract de sponsorizare – (descarcă aici)
- Acord privind verificarea situației școlare – (descarcă aici)
- GDPR – (descarcă aici)
Toți cei care îndeplinesc condițiile de acordare și doresc să aplice la Programul de Burse al Fundației Toflea, trebuie să își creeze un cont de utilizator aici și să urmeze pașii de înregistrare.
IMPORTANT: Documentele necesare înscrierii trebuie scanate și încărcate exclusiv în format PDF. Documentele fotografiate sau transmise în alte formate nu vor fi acceptate. Dosarele care nu respectă aceste cerințe vor fi respinse și nu vor fi luate în considerare în procesul de selecție
*Pentru a vă crea cont, este necesar să utilizați un PC care are instalat minim Windows 7 (nu funcționează cu Internet Explorer 6 sau de pe iPhone). Mărimea maximă a unui fișier încărcat nu trebuie să depășească 8 MB.


